Fapta bună să ne însoţească!

La Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia au fost oferite pachete cu alimente unui număr de 15 familii care au solicitat sprijinul Bisericii
Protopopiatul slobozia

Data: 12 January, 2018
Recomanda
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, prin Sectorul Social – Misionar, continuă colaborarea cu Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia în ce priveşte sprijinirea familiilor aflate în dificultate în vederea depăşirii situaţiilor de criză.

15 familii care au solicitat sprijinul Bisericii
Vineri, 12 ianuarie 2018, la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia au fost oferite pachete cu alimente unui număr de 15 familii care au solicitat sprijinul Bisericii.

Rugăciuni de binecuvântare pentru cei prezenţi
Preoţii slujitori ai Catedralei Episcopale alături de reprezentanţii Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor au citit Rugăciunea pentru chemarea milei lui Dumnezeu, Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru izbăvire de boală şi Rugăciunea de binecuvântare a prinoaselor şi au prezentat tuturor celor prezenţi procesul prin care sunt colectate sumele de bani şi destinaţia acestora. Pachetele cu alimente oferite reprezintă dar din partea credincioşilor prezenţi la slujbele organizate la Catedrala Episcopală.

Mulţumim celor implicaţi în această activitate, fapta bună să ne însoţească pe tot parcursul anului!

Abonament RSS Informatii
SPRIJINIM CONSTRUIREA CATEDRALEI
Cautare